misiune

Cumpără o cutie cu vin, ajută o familie.

Susține producătorii de vin.

Anul 2020 este un anul cu cele mai profunde încercări!

În numai câteva luni de zile cursul vieților noastre s-a schimbat profund. Din pricina unui virus prioritățile noastre s-au schimbat, acum sănătatea și păstrarea bunăstării familiilor noastre fiind pe primul plan pentru fiecare dintre noi.

În plus, ceea ce se întâmplă în jurul nostru nu oferă multe garanții pentru perioada următoare.

HORECA

Este unul dintre sectoarele cele mai afectate și odată cu ea, ca un efect de domino, o mulțime de afaceri mici sau mari, împreună cu oamenii ce le susțin, au de suferit.

producătorii de vin

Sunt în mod particular dintre aceia care întâmpină greutăți. Iar asta se răsfrânge și asupra angajaților, colaboratorilor și muncitorilor lor zilieri și asupra familiilor acestora.

lucrătorii din zonele viticole

Munca în vie și în cramă este afectată. Cei care muncesc acolo sunt în multe cazuri afectați în principal zilierii, familii care desfășoară activități lucrative sezoniere, esențiale procesului de vinificație.

copiii din comunitățile dezavantajate

Pentru aceștia educația online este o himeră în condițiile în care ei nu au acces la dispozitive, la internet sau chiar la o sursă de energie. Pentru ei, școala de acasă înseamnă încă un pas spre abandonul școlar, încă o lovitură cu consecințe nefaste pentru destinele lor, încă o decizie care adâncește diferențele dintre copiii României.

În aceste vremuri incerte, noi ne asumăm misiunea de a vă oferi în continuare experiența unui vin reușit. Însă această experiența nu poate fi îndeplinită cu ușurință decât susținându-i împreună pe cei care-l produc să treacă peste această perioadă grea

Cum vrem sĂ facem asta?

Convingând toți jucătorii implicați să ne ofere discounturi care să ne permită să vă oferim prețuri foarte bune pentru etichetele pe care le vindem și în același timp să putem dona o parte din veniturile noastre către familiile în dificultate din zonele viticole ale țării.

Avem nevoie de voi, iubitorii de vin pentru a putea ajuta mai mulți copii din zonele defavorizate prin programul

"Țară, țară… vrem copii educați!"

un program al Fundației Roma Education Fund (REF) România
Roma Education Fund
Fundația Roma Education Fund (REF) România implementează proiecte educaționale în comunitățile dezavantajate încă din 2009. În tot acest timp, peste 24.000 de persoane (copii, părinți, cadre didactice) au beneficiat de programe educaționale de calitate - Școala După Școală, Sprijin Educațional Intensiv, Grădinița Prietenoasă, A Doua Șansă, etc.
REF România a investit în cei 11 ani de activitate peste 21 de milioane de euro în #EducațiedeCalitate, a adunat cca 2,5 milioane de ore de predare, a oferit aproape 600.000 de mese clade, sandviciuri sau tichete pentru mâncare, a lucrat în peste 550 de instituții școlare și a construit de la zero sau au recondiționat 11 grădinițe.
Începând cu luna martie, echipa REF România și-a intensificat eforturile de a găsi cele mai bune soluții pentru beneficiarii fundației, ținând cont că pandemia și criza ce i-a urmat au afectat cel mai profund comunitățile sărace ale României. Pentru copiii din acele comunități, educația online este o himeră, în condițiile în care ei nu au acces la dispozitive, la internet sau chiar la o elementară sursă de energie. Pentru ei, școala de acasă nu depăşeşte stadiul unui demers formal, inapt să producă rezultate. Cursurile online în familiile defavorizate înseamnă teme primite prin WhatsApp sau prin mesageria Facebook, pe singurul telefon din familie, înseamnă cititul lecției la telefon în căruță în drum spre muncile agricole, înseamnă teme scrise stingher pe caiete vechi, ce nu vor fi cu adevărat evaluate niciodată.
Pentru că dorim să venim în sprijinul acestor copii, vom dona 10% din fiecare cutie de vin vândută. La finalul fiecărei luni, banii strânși vor fi donați fundației REF România care îi va folosi pentru a achiziționa pachete educaționale și/sau cartele preplătite/abonamente cu opțiune pentru trafic de date pentru 500 de copii din comunitățile Band, Ceuaș, Deaj, Dumbrăvioara, Hărănglab, Ernei și Gornești jud. Mureș.

CumpĂră, implică-te, ajută!

Cumpără acum
© FixWIT Services SRL 2020 - 2021
Concept, design & development by
Clear Maze